despre verzi şi uscate

Ştii sentimentul cela cînd iarna este forţată să plece pentru că aerul deja se dezmorţeşte, adie cîte un vîntişor proaspăt de primăvară şi copacii goi par a se arunca în dansuri erotice.
Pe ramuri, abia de se observă, încep a se umfla mici semne de viaţă. Şi ca un adevărat preludiu acestea cresc încet, pînă nu mai rezistă şi se desfac într-un verde pal şi fraged. Atît de sincer şi gingaş, fără aluzii, fără îndoieli şi fără de gînduri ascunse se deschid în faţa ta ca pentru ultima dată în viaţă  poate pentru că aşa şi este.

Mici şi firave, vor creşte şi te vor bucura pînă la ameţeli. Le vei privi pierdut(ă) şi le vei asculta şoaptele.
Şi încă mereu vei bănui că nu va dura mult.
Pentru că ele se vor trece într-o zi. Vor fi purtate de vînt sub priviri străine şi vor fi duse fără urme.

aşa sunt declaraţiile de dragoste

Exact. Şi ele se ofilesc într-o zi.
Chiar dacă păstrezi printre foi de caiete cîte o frunză uscată
în amintirea primăverii


imagine
.