"cu ocazia sărbătorilor de iarnă"

eu cînd nu ştiu cum să răspund la vreo întrebare delicată, care cere să explici de ce sau cu ce ocazie, am răspunsul universal "cu ocazia sărbătorilor de iarnă".
Pentru mine nu-i decît un "argument" irefutabil (apropo, încă un cuvînt după care oamenii de regulă nu te mai contrazic), cîteva nopţi nedormite, miros de portocale şi brad, poze tematice pe facebook în care se tăguiesc toţi, de dorit şi Mark şi spam SMS, de regulă făcut forward.
Bine, asta pentru mine.
Încă pentru mine reperul care mă mişcă activ spre sfîrşitul lunii este - salariul. Nu este o idee fixă. Banii nu sunt rostul vieţii mele. Sunt ceea ce fac viaţa viabilă, dacă pot spune aşa.
Pentru unii, însă, mulţi unii, reperul care dă speranţa "încă puţin, încă mai pot, încă rezist" este tocmai acel "cu ocazia sărbătorilor".. deci de la Crăciun, la Crăciun. Atunci cînd peste tot se va scrie cît de tristă este realitatea, cît de mizere sunt condiţiile de trai, cît de duri şi impasibili sunt oamenii, unii, totuşi, le vor aduce în dar saci cu ce nimereşte şi după o mică pauză toate vor rămîne iar în umbră. Dar umbră din aia, care nu că nu s-ar vedea, dar pe care alţi unii intenţionat nu vor s-o vadă. Aşa-i mai comod.
Şi multora le este greu. Bănuiesc, "greu" este cuvîntul care cel mai puţin descrie cum trăiesc multă lume.

Eu cînd rămîn cu 1000 de lei pe card încep să am tremurici, cum să fac s-o trag pîn la sfîrşitul lunii... Bunica mea primeşte pensie 600 de lei. Pe lună. Multă lume are de supravieţuit pe bănuţi...pe lună... sau pe an..
Nu ştiu cum se descurcă. Ştiu doar că bunica mea-i în siguranţă.

În subterana de lîngă Unic, mereu în acelaşi loc, stă un nene, de peste 30 de ani. Nu are membrele, de la jumătate. Sigur l-aţi văzut măcar o dată. Cerşeşte. Nu ştiu cum ajunge pînă acolo zi de zi. Nu ştiu cum stă în soare şi ger. Nu ştiu ce mănîncă şi dacă mănîncă în general. Nu ştiu dacă are vreo speranţă şi dacă a avut vreo dată vreun vis.
Ştiu că este cineva în spatele lui, care face bani şi din asta. Că el de fapt este acolo la locul lui de muncă. Ştiu că mi-e milă şi mă iau fiori de frică atunci cînd îl văd. Şi de obicei, îi las ceva. Dar asta nu schimbă nimic pentru dînsul.
Nu schimbă pentru nevoiaşi nişte "oase" aruncate de cei sătui de sărbători. Nu schimbă pentru oameni faptul că toţi sunt conştienţi de situaţia de-a .... din ţară. Eu încă nu ştiu ce să fac ca să schimb ceva.
Încerc, mărunte, dar încerc. Mulţi încearcă. Doar că disper atunci cînd văd că sunt ca picături de apă mărunte şi rare într-o mlaştină. Ca şi lacrimile... ce folos din ele.
Eu nu ştiu în ce cred oamenii. Nu ştiu cum rezistă. Nu ştiu cum să facem să-i învăţăm cum "să-şi coacă o pîine", decît să le aruncăm cîte o felie atunci cînd îi revedem.
Ştiu doar că tot încă vreau "să înot", deşi sunt în mijlocul apelor şi nu ştiu în care parte este malul.

p.s. mulţi, probabil, în general nu cred în existenţa unui mal...
p.s. 2 aici mai mult emoţii. cînd vor trece.. voi scrie ceva constructiv şi raţional. cred.
.